Liberalul Gheorghe Melente – faultat la rectificarea bugetara chiar de seful de partid

Inceput de an complicat pentru administratia din Dragoesti. In asteptarea rectificarii bugetare promise de Guvernul Ciuca, pentru echilibrarea bugetelor UAT-urilor, rectificare facuta la sfarsitul anului, Primaria Dragoesti a primit zero lei si a incheiat anul 2022 cu datorii de 4 miliarde de lei vechi. Primarul Gheorghe Melente a declarat ca vina apartine liderului PNL Valcea, deputatul Cristian Buican, care a lasat fara bani 8 localitati, toate au proiecte comune cu Consiliul Judetean Valcea, institutie condusa de social democratul Constantin Radulescu. Melente a subliniat ca toate UAT-urile din tara se afla intr-o situatie financiara complicata, deoarece Guvernul a crescut cheltuielile cu indemnizatiile sociale, dar cotele bugetare au ramas la nivelul anului trecut, fapt care a redus cota destinata investitiilor.
“Practic, anul asta incerc sa termin ce am inceput anul trecut. Proiectele sunt in derulare, in implementare inca din 2022, ma refer la Anghel Saligny, la PNRR, cu scoala. Ma refer la implementare si depunere proiect cu supraveghere video, ma refer la iluminat public,toate sunt proiecte depuse spre finantare si aprobare. Problema este ca banii lipsesc,dar cofinantarile sunt obligatorii. Bugetul inca nu l- am aprobat, o sa- l aprobam luna asta, cotele n -au venit in integralitatea lor, deficit bugetar avem undeva la 4 miliarde lei vechi, dar nu sunt cheltuieli facute pentru functionare si implementare proiecte.Nu am primit niciun leu de la Guvern. Am primit zero la sfarsit de an. Noi suntem printre aia 8 pe care ne -a linistit dl. Buican si ne- a dat zero lei. Cadourile le- am luat pe datorie, imi asum decizia asta. Am o proiectie de buget pe care o fac publica dupa aprobare, o sa sufere modificari, dar cu siguranta proiectele trebuiesc duse si finantate in 2023. Nu ai ce face, pentru ca astea sunt prioritatile pe anul asta. Problema este ca noi ne facem proiectia de buget, dar au crescut toate, aici fac referire la costurile salariale cu indemnizatiile, pentru ca nu salariile angajatilor s –au marit, ci costurile. Noi trebuie sa punem 10 la suta pentru indemnizatiile de handicap si toate celelalte de pe protectia sociala.Bugetul e acelasi ca peste tot, nu putem sa marim cotele cat timp oamenii nu pot sa- si plateasca curentul, maresti degeaba daca nu poti sa incasezi. Am totusi sperante, am avut intotdeauna.”, a declarat primarul Melente.

Guvernul Ciuca …vorba multa si bani ioc….

Melente a precizat ca foarte multe UAT-uri din tara au facut datorii catre firmele de consultanta sau catre societatile de constructii in baza promisiunilor facute de Guvern, promisiuni care vizau echilibrarea bugetara pe anul 2022, o rectificare facuta la finele lunii decembrie, in conditiile in care trebuia facuta cel tarziu in luna septembrie. Acelasi Guvern a tot promis finantarea proiectelor aprobate pe PNRR sau pe alte proiecte cu finantare de la bugetul statului, in realitate primarii au ramas cu ochii in soare si cu datorii mari la furnizori.

“ Hai, ca eu n- am ochi frumosi pentru Buican, si am primit zero lei, dar te intrebi ce face un UAT cu un milliard de lei. A aloca un milliard de lei vechi pentru un UAT, Dumnezeule, ce faci cu aia cand costurile tale sunt foarte mari. Foarte bine ca l- au dat si pe ala, dar ce faci cu el in conditiile in care tu ai schimbare de cheltuieli de personal, de functionare de zece ori pe atat. Marea majoritate avem datorii, aicea ne invartim, pentru ca speranta noastra a fost sa ne echilibreze bugetele Guvernul. Consiliul Judetean a dat o suma de 6.500 de lei, a impartit tot ce a avut la dispozitie egal la toate UAT-urile. Proiectele sunt prioritare, toti spun ca dam, dam prin PNRR-ul asta, dar banii nu vin. Am proiectat ceva din buget, dar doar dupa ce fac calculele pentru functionare vedem ce bani raman pentru investitii, dar cu siguranta banii pe care-i scot acuma trebuie sa- mi platesc datoriile vechi, pentru ca am studii de fezabilitate. Daca pana acuma un studiu de fezabilitate era undeva la 30-40.000 de lei, acum nu gasesti sub 70-80.000 de lei, poate chiar 90.000 de lei, si nimeni nu mai accepta sa dai banii la finantare, in momentul in care l- am finantat imi cere banii. Am gasit intelegere, am esalonat, dar la un moment dat trebuie sa achit suma, daca punem si cotele de cofinantare care sunt foarte mari este imposibil sa te descurci fara datorii.” , a precizat primarul localitatii Dragoesti, liberalul Gheorghe Melente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *