Guvernul interimar are tupeul să taie bursele elevilor din semestrul viitor!
07.10.2021
Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) și Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) solicită lui Sorin Cîmpeanu să nu modifice criteriile pentru acordarea burselor!
Miercuri, 6 octombrie, Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat public că va modifica criteriile pentru acordarea burselor de merit începând cu semestrul al doilea, trecând media necesară de la 8,5 la 9,5, argumentând decizia în baza faptului că rezultatele obținute la orele online sunt rezultate distorsionate. Subliniem inconsistența în declarații, având în vedere faptul că elevii vor beneficia, din semestrul viitor, de burse conform notelor obținute în semestrul actual, semestru desfășurat fizic.
Mai mult, conform declarațiilor ministrului, cuantumul minim de semestrul viitor va fi atât pentru bursa de merit, cât și pentru bursa de ajutor social, de 200 de lei, iar pentru bursa de performanță 500 de lei. Menționăm faptul că cele două tipuri de burse corespund unor nevoi diferite, bursa de ajutor social adresându-se elevilor care fac parte din grupuri aflate la risc de abandon școlar, ce au nevoie de fonduri suplimentare pentru a ajunge în mod echitabil la școală. Astfel, considerăm necesar ca aceasta să fie cel puțin egală cu bursa de performanță.
Aceste cuantumuri, similare cu cele din trecut, par a fi propuse din pix, fără o analiză reală în spate și fără a se raporta la nevoile la care ele corespund. Apreciem că cea mai bună modalitate de a acorda bursele elevilor este în funcție de salariul minim brut pe economie, iar în acest sens, solicităm Ministrului Educației să își repare greșeala de a anunța public o tăiere a burselor, și să adopte următoarele cuantumuri:
Bursa de merit: 10% din salariul minim brut pe economie
Bursa de studiu: 15% din salariul minim brut pe economie
Bursa de ajutor social: 25% din salariul minim brut pe economie
Bursa de performanță: 25% din salariul minim brut pe economie
De asemenea, subliniem faptul că Guvernul actual este interimar, și că stabilirea de către acesta a unor tăieri ale burselor și modificări ale criteriilor de beneficiere ce vor avea efect din semestrul viitor este o măsură riscantă, cauzând o incertitudine în rândul elevilor. Practic, Guvernul, în ultimele sale săptămâni, nu dorește să facă altceva decât să se asigure că au distrus educația suficient de mult și că au tăiat bursele.
Solicităm ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, să nu modifice criteriile de acordare a burselor de merit și să asigure cuantumuri minime care să corespundă nevoilor elevilor!
“O nouă zi, o nouă greșeală. Deja ne-am obișnuit cu Domnul Cîmpeanu care de fiecare reușește să le demonstreaze elevilor că nu contează. Ne aflăm în situația unui Guvern interimar, care vine în ultimul moment și taie bursele elevilor din semestrul al doilea. Se pare că lucrurile făcute din pix sunt cele mai ușoare, s-a început cu tăierea transportului, iar acum se continuă cu tăierea burselor elevilor. Pe această cale putem spune doar că apreciem ,,gândirea rațională ” a guvernanților.” – Patrisia Moraru, președinte AVE
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VALCENE A ELEVILOR (AVE) este unica asociație independentă de elevi din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, AVE asigură protejarea drepturiloracestora, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemulde învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicăriimembrilor săi și prin colaborarea cu celelalte asociații din România,AVE reușește treptat să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile salede acoperire: Igienă în Școli, Burse Școlare, Transportul Elevilor,Regulamentele Școlare și proiecte de interes pentru elevii vâlceni. AVEeste în permanență aici pentru elevii vâlceni, asigurându-se că totuldecurge conform legii și că educația este prioritară.
Pentru mai multe detalii:
Patrisia Moraru, președinte AVE 0742 383 312
