Examenului Național pentru Definitivare în Învățământul Preuniversitar – sesiunea 2026
Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru Definitivare în Învățământul Preuniversitar, sesiunea 2026, se va desfășura marți, 14 iulie, începând cu ora 09.00, în Centrul de Examen organizat la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Accesul candidaților în sălile de examen se face în intervalul orar 07.30 – 08.00, pe baza actului de identitate valabil.
Examenul începe la ora 09.00 și durează 4 ore.
La finalul probei scrise, lucrările vor fi scanate în faţa candidaților, trei dintre aceștia rămânând în fiecare sală de examen până la scanarea ultimei lucrări.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei dedicate şi gestionate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.
La Examenul Național pentru Definitivare în Învățământul Preuniversitar – sesiunea 2026, sunt așteptați să participe la proba scrisă 148 de candidați care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
– calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
– media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar nu note mai mici de 7 la fiecare din cele două probe).
Rezultate inițiale vor fi afișate în data de 21 iulie 2026, în Centrul de Examen organizat la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro și pe siteul ISJ Vâlcea.
Contestațiile se depun la centrul de examen – conform calendarului aprobat, în zilele de 21 iulie 2026, în scris, până la ora 20.00 și 22 iulie 2026, în scris, până la ora 12.00 sau pot fi trimise pe adresa de email: definitivat.vl@gmail.com.
Rezultatele finale se afișează în data de 27 iulie 2026
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuiesă fie de cel puțin 8 (opt).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Succes tuturor colegilor!
