Protecția consumatorilor și Direcția Sanitar Veterinară verifică PIEȚELE înainte de PAȘTE, în special magazinele și transporturile de CARNE!
În perspectiva Sărbătorilor Pascale catolice și ortodoxe, membrii Consiliului Județean Consultativ pentru Protecția Consumatorilor (CJCPC) Vâlcea s-au reunit la sediul Instituției Prefectului, astăzi, 30 martie 2026, în ședință ordinară, sub coordonarea prefectului județului Vâlcea, Mihai Oprea. În cadrul ședinței de lucru prefectul a pus accent pe colaborarea interinstituțională, deosebit de importantă, măsurile autorităților având scopul de a proteja sănătatea cetățenilor și de a interveni în mod INTEGRAT, rapid și cât mai eficient în vederea preîntâmpinării/rezolvării eventualelor abateri.
Ordinea de zi a ședinței membrilor Consiliului Judeţean Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor, a cuprins:
1 – Acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea produselor specifice Sărbătorilor Pascale – material susținut de către Maria Raluca Stănică – comisar șef adjunct, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea și Ion Dan Tudor – director executiv, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea.
2 – Programul de activitate pe anul 2026 al Consiliului Județean Consultativ pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea.
3 – Diverse
Acțiunile de verificare desfășurate de către CJPC Vâlcea, din preajma sărbătorilor pascale, au ca obiective principale asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, prin prevenirea comercializării unor produse neconforme sau nesigure, verificarea respectării prevederilor legale privind informarea corectă și completă a consumatorilor, monitorizarea modului de comercializare a produselor specifice acestei perioade, precum și prevenirea și sancționarea practicilor comerciale incorecte. De asemenea, se urmărește creșterea gradului de conformare a operatorilor economici la prevederile legale și protejarea intereselor economice ale consumatorilor.
Totodată, în completarea acțiunilor de control, este necesară consolidarea componentei preventive, prin informarea consumatorilor și încurajarea unui comportament responsabil în procesul de achiziție. Astfel, se recomandă consumatorilor să achiziționeze produse alimentare specifice sărbătorilor pascale numai din unități autorizate, care respectă condițiile de igienă și depozitare, evitând achiziționarea produselor din surse necontrolate sau de la comercianți ambulanți neautorizați.
Potrivit DSVSA Vâlcea, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, se constată, în mod tradițional, o creștere semnificativă a consumului de produse alimentare de origine animală, în special carne de miel, ouă, lapte și produse lactate. Acest context generează un risc sporit privind apariția toxiinfecțiilor alimentare, ca urmare a manipulării, procesării sau comercializării necorespunzătoare a acestor produse.
În vederea protejării sănătății publice, se impune intensificarea controalelor sanitare veterinare și instituirea unor măsuri riguroase de prevenție, care să asigure respectarea normelor de igienă pe întreg lanțul alimentar: producție, depozitare, transport și comercializare.
Astfel, DSVSA Vâlcea în perioada 24 martie – 11 aprilie 2026 va efectua controale în toate unitățile supuse supravegherii sanitar-veterinare, respectiv în piețele agroalimentare, abatoare și centre temporare de sacrificare, unități de procesare și depozitare a produselor de origine animală, precum și în unități de comercializare cu amănuntul, cum sunt măcelăriile, restaurantele, unitățile de alimentație publică, cofetăriile, patiseriile și marile lanțuri de magazine alimentare. Aceste controale vizează verificarea respectării condițiilor sanitare veterinare și de siguranță alimentară.
Se vor efectua controale în trafic organizate în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, prin constituirea de echipe mixte, în baza protocoalelor de cooperare existente.
Aceste acțiuni vizează:
– monitorizarea transporturilor de animale vii (porcine și ovine);
– verificarea transporturilor de carne și produse din carne;
– controlul mijloacelor de transport autorizate, precum și al vehiculelor personale susceptibile de a transporta produse de origine animală din gospodării.
Măsurile întreprinse urmăresc protejarea consumatorilor și asigurarea siguranței alimentelor. Prin intensificarea controalelor, aplicarea sancțiunilor în caz de nereguli și colaborarea cu autoritățile locale, se previn toxiinfecțiile alimentare și se limitează riscurile pentru sănătatea publică.
Responsabilizarea operatorilor economici și informarea consumatorilor contribuie la un climat alimentar sigur, garantând un proces de aprovizionare și consum controlat în această perioadă.
Un consumator informat este un consumator protejat, motiv pentru care informarea corectă și responsabilitatea în procesul de achiziție reprezintă elemente esențiale pentru siguranța și protecția acestora.
Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul Instituției Prefectului Județul Vâlcea în secțiunea dedicată ședințelor publice: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/
https://vl.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/ .
