Ziua Armatei României sărbătorită la Râmnicu Vâlcea
Alegerea datei de 25 octombrie nu este întâmplătoare, ci face referire la ziua de 25 octombrie 1944. Atunci, Armata Română a reușit să elibereze Transilvania de Nord de sub ocupația germano-maghiară, după Bătălia de la Carei (astăzi oraș în regiunea Maramureș). Această regiune fusese pierdută în favoarea maghiarilor în urma Dictatului de la Viena, de pe 30 august 1940.
După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Astfel, azi 25 octombrie s-a sărbătorit la Monumentul Eroilor din Cimitirul “Cetățuia”
Ziua Armatei României și la Râmnicu Vâlcea în prezența prefectului Mihai OPREA,

subprefectului Victor STANCULESCU, vicepreședinților C.J. Vâlcea Adrian ILIESCU si Remus GRIGORESCU, primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, viceprimarului Sebi VEȚELEANU, a comandantului Garnizoanei Locotenent Colonel Dănuț Adrian ȘERBAN, parlamentari ai judetului, reprezentanți ai autorităților locale, conducatori ai instituțiilor publice, reprezentanți ai asociației naționale Cultul Eroilor Regina Maria, comandanți ai unităților din garnizoana, cadre militare în activitate, ofițeri și subofițeri în rezervă și retragere, reprezentanți ai bisericii Ortodoxe Romane și mass-media locală.
După intonarea Imnului Național a urmat slujba de comemorarea faptelor Eroilor căzuți în lupta pentru eliberarea tarii, apoi au fost transmise mesaje cu ocazia sărbătoririi Armatei României și

depunerea de coroane de flori la statuia eroilor din Cimitirul “Cetățuia”.

Ceremonia oficiala cu ocazia zilei Armatei României s-a încheiat cu defilarea soldaților din cadrul Garnizoanei Valcea.

































