23 April 2026

Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea în luna septembrie 2025

0
IMG_5460

RELAȚII DE MUNCĂ

În luna septembrie 2025, Serviciul Control Relaţii de Muncă și Compartimentul Muncă Nedeclarată au efectuat 109 controale, fiind dispuse 286 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi clauzele din contractele colective de muncă, respectiv, contractele individuale de muncă.
Au fost aplicate 20 sancţiuni contravenţionale, din care 5 avertismente şi 15 amenzi în valoare de 286.000 lei.
În timpul controalelor, au fost identificate 13 persoane în situații de muncă nedeclarată, din care:
8 persoane fiind primite la muncă fară încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă;
1 persoană depistată la muncă în afara programului de lucru stabilit în contractul individual de muncă;
4 persoane primite la muncă fară transmiterea elementelor contractului individual de muncă în Registrul general de evidență a salariaților.
Pentru cazurile evidențiate mai sus angajatorii au fost sancționati in conformitate cu prevederile art. 260 (1), lit. e cu amenzi contravenționale in valoare totală de 250.000lei.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost :
– cazuri de muncă nedeclarată;
– neîntocmirea evidenței zilnice a orelor de muncă;
– nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control;
– neplata drepturilor salariale ;
– neacordarea repausului săptămânal ;
– neplata orelor suplimentare ;
– neplata orelor de noapte.

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

În luna septembrie 2025, în domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 40 controale, fiind constatate 110 neconformități de la punerea în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind aplicate 108 avertimente şi 2 amenzi în valoare de 14.000 lei .

Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:
– asigurarea de echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;
– asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
– asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
– evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
– elaborarea planului de prevenire şi protecţie ;
-efectuarea unei instruiri corespunzătoare lucrătorilor în domeniul securității şi sănătății în muncă;
– dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
– dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
-efectuarea corespunzatoare a determinarilor de noxe necesare pentru protecția lucrătorilor expuși și luarea măsurilor la locurile de muncă;
-asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului.

Au fost comunicate de către angajatori 5 evenimente, au fost avizate 3 dosare de cercetare a unor evenimente încheiate ca accidente de muncă care au produs incapacitate temporară de muncă.

În luna septembrie 2025 s-au înregistrat 4 accidente de muncă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *