Primarul Mircia Gutău: “Se fac eforturi mari pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a unităților școlare din Râmnic”
Marți, 26 august, la sediul Primăriei Râmnicului a avut loc o conferință de presă în care primarul Mircia Gutău: a declarat că s-au făcut eforturi mari pentru derularea la termen a lucrărilor și pentru a nu pierde niciun leu din finanțările pentru proiectele de modernizare a unităților școlare din Râmnic!

https://vm.tiktok.com/ZNd4kLDfH/
“În ultima perioadă, s-au derulat lucrări de modernizare la 18 unități de învățământ din Râmnic, fie finanțate de la bugetul local, fie – la cele mai multe – cu fonduri nerambursabile obținute în cadrul PNRR. Cele mai multe dintre acestea se vor încheia înainte de începerea noului an școlar sau, în cazul în care se vor continua, procesul educațional nu va fi afectat.
Pentru elevii a 15 clase de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”
(unde este în curs proiectul de creștere a eficienței energetice finanțat prin PNRR, un proiect complex ca urmare a caracterului de clădire de patrimoniu imobilului în care funcționează colegiul), la solicitarea – justificată – a părinților acestora de a se păstra orele de curs în prima parte a zilei s-a găsit soluția mutării temporare într-un imobil perfect adaptat din punct de vedere școlar din bulevardul Nicolae Bălcescu, fostă proprietate a Universității „Constantin Brâncoveanu”, în prezent deținut de compania Diana; prin înțelegerea găsită la conducerea firmei – pentru care Primăria adresează mulțumiri publice – imobilul va putea fi folosit, fără nicio pretenție financiară, pentru cursuri până la finalizarea lucrărilor de la CN „Mircea cel Bătrân”.
Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare de la Colegiul Energetic, pe locul fostei grădinițe care a existat aici (desființată din cauza condițiilor improprii cu mult timp în urmă) se va amenaja și un parc modern și cochet, atât de necesar locuitorilor din zona de Nord a Râmnicului.
La Copăcelu sunt pe ultima sută de metri lucrările de modernizare a imobilului care va adăposti în condiții deosebite nu doar o grădiniță cu trei grupe, ci și un dispensar cu cabinete pentru medicii de famili (dotat inclusiv cu un spațiu pentru supravegherea bolnavului peste noapte) și un punct al Poliției Locale”
