17 April 2026

TABĂRA DE PICTURĂ “ISTORIE ÎN CULORI LA VAIDEENI” – EDIȚIA A III – A

0
20240927_173031

Vineri, 27 septembrie, a avut loc ultima seara a vernisajul de pictura “Istorie în culori la Vaideeni”, eveniment ce a avut loc la pensiunea “MOARA VISELOR” din localitate.

Cu aceasta ocazie, toti participantii prezenti au prezentat lucrarile executate și totodată au fost premiati de organizatori. Inaite de deschiderea vernisajululi Prof. Cătălin Siulescu a tinut sa precizeze:


Viața vaideeanului a fost legată cu fir de dor de muntele său. Prima atestare documentară a satului Vaideeni, la 12 iunie 1504, este datorată dârzeniei cu care vaideenii își apără dreptul la munte, ce „le-au fost de moșie…  și i-au ținut totu cu bună pace până acum”, fiind „ai lor de veac”, față de pretențiile viclene ale satelor învecinate. Loc sfânt pentru cei din Vaideeni, muntele a fost casă și masă, loc de naștere și leagăn, loc al iubirii și al durerii, loc al doinirii și al veseliei, loc al credinței și al libertății desăvârșite. Dar astăzi …

Astăzi, muntele a rămas o icoană în sufletul vaideenilor, oile pe plai sunt din ce în ce mai puține, din ce în ce mai rar se mai aude lătratul lui Lăbuș după hoțul de urs, stânile poartă în ele povara amintirilor, iar izvoarele și brazii mai îngână șoptit versul fluierului.

Și totuși, muntele va dăinui nu numai prin mândria și veșnicia lui, ci și prin creațiile ce se plămădesc în aceste zile la Vaideeni, unde Fundația VAIDEENII a găsit de cuviință să organizeze ceea de-a treia ediție a taberei de pictură plein-air VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI, a cărei temă  este „Munții noștri, munții vaideenilor!”. Au răspuns prezent și partenerii acestei manifestări culturale, deveniți tradiționali – Primăria și Consiliul Local Vaideeni, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea și Pensiunea „Moara Viselor” Vaideeni.


Truditori la coborârea pe pânză a Munților Căpățânii sunt nume cunoscute în domeniul artei plastice și anume: Ammar Alnahhas, Beatrice Anghelache, Emil Comșa, Vladimir Lozovanu, Dana Ortelecan, Klara Pădurean, Mihai Șerbănescu, Liviu Șoptelea, Constantin Tanislav, Sveatoslav Zacon, dar și un tânăr de pespectivă  Andrei Lozovanu.
La finalul vernisajul artistul plastic Constantin Tanislav, fiind la prima ediție, a declarat:


Acest eveniment s-a desfășurat datorită încurajărilor și susțineri financiare din partea unor adevărați Mecena: doamnele Flori Pătrușcă și Irina Crăciunescu, domnii Dumitru Creștin și Andrei Handolescu, dar și datorită membrilor Fundației Vaideenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *