Desfășurarea celei de a doua probe scrise din cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024

0

A doua probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat din sesiunea iunie – iulie 2024 (E) c) – proba scrisă obligatorie a profilului) s-a desfășurat astăzi, 2 iulie, în cele 11 centre de examen organizate la nivelul judeţului Vâlcea.

Din cei 2397 de candidaţi înscrişi la această probă s-au prezentat 2340, absentând 54 de candidaţi. Au fost eliminaţi 3 candidaţi.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Joi, 4 iulie se va desfăşura Proba E) d) – proba scrisă la alegere a profilului și specializării.
Examenul începe la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Lucrările vor fi scanate în faţa elevilor, câte trei elevi rămânând în fiecare sală de examen, până la scanarea ultimei lucrări.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei dedicate evaluării şi gestionate de Ministerul Educaţiei.

Primele rezultate vor fi afișate anonimizat luni, 8 iulie, până la ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Rezultatele finale vor fi communicate în data de 12 iulie 2024, după soluţionarea contestaţiilor.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Le dorim succes tuturor absolvenţilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *