ITM VALCEA a verificat modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă
În perioada 01.04.2024 – 06.04.2024, s-a desfăşurat Campania Naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile: “construcții clădiri”-cod CAEN41, “lucrări de geniu civil”-cod CAEN 42, “lucrări special de construcții”-cod CAEN 43.
În domeniul relațiilor de muncă
Obiectivele campaniei au fost următoarele:
– Identificarea angajatorilor și verificarea agenților economici care activează în domeniile: “construcții clădiri”-cod CAEN41, “lucrări de geniu civil”-cod CAEN 42, “lucrări special de construcții”-cod CAEN 43.
– Eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.
– Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă și securătății și sănătății în muncă.
Inspectorii de muncă au controlat 21 angajatori care îşi desfăşoară activitate pe teritoriului judeţului; au fost constatate 39 neconformităţi pentru care au fost dispuse 39 măsuri cu termene certe de realizare şi informare a Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea. A fost aplicată 1 amendă contravențională în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 260, al. 1, lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare (pentru primirea la muncă a 1 persoane fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă) și 1 avertisment contravențional.
În domeniul securității și sănătății în muncă
Numărul de accidente de muncă şi gravitatea acestora, a fost factorul determinant pentru continuarea şi intensificarea acţiunilor de verificare şi monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a modului în care angajatorii aplică, în şantierele temporare şi mobile, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.
Urmare analizei rezultatelor campaniei realizate în anul 2023, s- a decis efectuarea unei noi campanii naţionale privind prevenirea riscurilor de accidentare, în perioada 01.04.- 06.04.2024.
Desfăşurarea campaniei naţionale privind prevenirea riscurilor de accidentare în domeniul construcţiilor, a avut următoarele obiective:
Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă;
Încurajarea unei abordări participative prin implicarea principalilor actori din domeniul construcţiilor implicaţi în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, aplicabile în domeniul construcţiilor.
Promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică;
Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul construcţiilor.
Campania naţională privind prevenirea riscurilor de accidentare în domeniul construcţiilor, s-a desfăşurat în perioada 01.04.- 06.04.2024.
În această perioadă Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat controale la un număr de 22 angajatori, cu un număr de 352 lucrători. În timpul controalelor au fost identificate un număr de 52 neconformităţi faţă de legislaţia noţională în domeniu, au fost dispuse tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Au fost sancţionaţi 22 de angajatori, aplicându-se două amenzi contravenţionale în valoare de 13000 lei şi 50 de avertismente.
Printre cele mai frecvente deficienţe constatate, amintim:
Lipsa echipamentului individual de protecţie;
Lipsa tematicilor de instruire;
Neinformarea lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor acestora despre riscurile profesionale;
Neîntocmirea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă;
Neasigurarea condiţiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru specifice locului de muncă şi postului său.
Lipsa programelor de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
Lipsa fişei de aptitudine completată de medicul de medicina muncii.
