Activitatea pompierilor vâlceni în perioada 03.01 – 05.01.2024
În perioada 03 ianuarie, ora 08:00 – 05 ianuarie, ora 08:00, pompierii militari din cadrul celor 8 subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 51 de misiuni, dintre care 46 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, o misiune pentru protecția comunității și 4 pentru alte situații de urgență.
Premergător sărbătoririi Bobotezei, inspectorii de prevenire au efectuat un control tematic la o unitate de cult, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor. Au fost aplicate 4 avertismente.
Personalul Inspecției de Prevenire a desfășurat, în perioada analizată, o acțiune de informare preventivă (în localitatea municipiul Râmnicu Vâlcea).
Prevenirea situațiilor de urgență rămâne una dintre prioritățile noastre, fapt pentru care instruirea și controalele pe linia apărării împotriva incendiilor vor continua și în perioada următoare, având ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
Nu uitați! Situațiile de urgență pot fi evitate printr-un comportament preventiv!
În perioada analizată, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină de 46 de ori, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 47 de persoane.
De asemenea, echipajele operative au fost solicitate să intervină în alte 4 situații de urgență, pentru facilitarea accesului în locuință, transportarea persoanelor supraponderale și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma producerii accidentelor rutiere.
Totodată, în intervalul menționat, a fost emisă o atenționare pentru avertizarea populației cu privire la fenomene meteorologice periculoase (cod galben de vânt).
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
