Polițiștii locali au reținut un grup de consumatori de canabis

În data de 14.11.2023, în timpul efectuării serviciului de patrulare conform planificărilor din graficul de lucru, echipajul de Intervenție Rapidă din cadrul Direcției Poliției Locale – Serviciul Dispecerat Monitorizare și Intervenție a fost sesizat de către un cetățean cu privire la prezența în foișorul din fața blocului în care locuia pe str. General Magheru a mai multor persoane care ar manifesta un comportament suspect. Echipajul de Intervenție Rapidă s-a deplasat în cel mai scurt timp la locul sesizării, unde a identificat și legitimat un număr de 5 persoane. Observând o atitudine de anxietate exagerată și un comportament anormal, polițiștii locali au procedat la verificarea împrejurimilor foișorului, unde au descoperit trei pachețele de staniol ce emanau un miros înțepător. La un control corporal sumar, echipajul a găsit asupra a doi dintre cetățenii legitimați și o sumă foarte mare de bani, foițe pentru confecționarea țigărilor, precum și un rest de țigară confecționată artizanal, drept pentru care persoanele legitimate au fost conduse la sediul Direcției Poliției Locale pentru o verificare mai amănunțită. La controlul corporal amănunțit efectuat la sediu, asupra persoanelor au fost găsite resturi de fragmente vegetale de diverse culori, care au fost identificate chiar de proprietarul lor ca fiind canabis pentru consum propriu.

Echipajul de Intervenție rapidă a înaintat documentele întocmite către Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea, împreună cu dovezile găsite la controlul corporal, pentru demararea procedurilor legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *