4 May 2026

Primarul Nicolae Concioiu si-a vazut visul cu ochii – Primaria Gusoeni a obtinut 18 milioane de lei pentru introducerea retelei de apa -canal

0
20230515_104055

Dupa ani de zile de asteptare si o finantare ratata pe POIM, Primaria Gusoeni a reusit sa prinda la incepul acestei veri o finantare pe programul Anghel Saligny pentru introducerea retelei de apa si canalizare.Valoarea proiectului este de 18 milioane de lei si vizeaza introducerea a 10 km de retea de apa si canalizare in comuna Gusoeni. Primarul Nicolae Concioiu spera ca lucrarile sa inceapa in acest an, altfel localnicii ar fi supusi unei noi dezamagiri asemnatoare celei din anii trecuti cand localitatea a fost scoasa de la finantare fara nicio explicatie:
„Mulțumesc lui Dumnezeu că am obținut fonduri pentru proiectul de apă și canalizare prin intermediul PNI „Anghel Saligny”, pentru care am semnat contractul de finanțare; altfel, am fi rămas și astăzi cu un mare semn de întrebare. În funcție de rapiditatea cu care se va derula procedura de licitație, vom putea furniza un răspuns. Cu speranța că lucrările vor începe în acest an, urmând să fie ulterior extinse și în alte zone, mă simt încurajat. Am simțit o profundă dezamăgire când localitatea noastră a fost exclusă de la finanțare în cazul proiectului de apă și canalizare, care a stagnat ani de zile în așteptarea finanțării prin POIM. M-am tot întrebat cum pot unii birocrați din București să influențeze soarta comunităților noastre. Îmi amintesc cum au fost eliminate din planurile județului zone întregi de la rețeaua de apă și canalizare, punând în dificultate comunitățile respective, care au așteptat cu inima strânsă aceste investiții de mai mulți ani. Acești domni au hotărât soarta noastră, fiind mai degrabă niște pioni al căror rol era să verifice documente și să le pregătească, nu să ia decizii. Noi, primarii, suntem cei în măsură să luăm astfel de decizii. Eliminarea localităților din proiectul de apă și canalizare echivalează cu o condamnare la moarte a acestor localități, lucru pe care l-am spus și îl repet în fiecare rând”, a subliniat primarul localității Gușoeni, Nicolae Concioiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *