16 April 2026

“Opportunity Fair” – un proiect care a reunit organizațiile locale, în județul Vâlcea

0
42821505_1856062184482873_8754898831230894080_n

Asociația Vâlceană a Elevilor, alături de LEO Cozia și AIDE au organizat cea de-a treia ediție a proiectului “Opportunity Fair – Târgul Ofertelor de Voluntariat”, care a adus multe laude din partea ONG-urilor locale.
Ne bucurăm că această ediție a reunit optsprezece ONG-uri: Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), LEO Cozia, AIDE, Fundația Comunitară Vâlcea, Asociația “More Than a Smile”, Asociația Zâmbete Colorate, Asociația “I.M.P.A.S.”, Fundația Județeană pentru Tineret, Interact Cozia, Interact Râmnicu Vâlcea, Master Bots, Bionic Royals, Bro Bots Team, C.Ș.E C.N “Alexandru Lahovari”, C.Ș.E CNIMB, Gutenberg, Asociația Creioane Colorate, Asociația “IMPACT Hope 4 Life”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul mall-ului “River Plaza Mall” pe 15 și 16 iunie, iar prin intermediul acestuia organizațiile prezente au reușit să își promoveze activitatea în fața tinerilor interesați.
A treia ediție “Opportunity Fair” a avut un succes incredibil, deși condițiile meteorologice nu au fost optime, tinerii au păstrat entuziasmul și au vizitat fiecare stand al organizațiilor prezente, lăsând un feedback pozitiv asupra proiectului. Dorința de implicare civică a adus mai aproape viitorii cetățeni care au profitat de oportunitate și s-au înscris în ONG-urile destinate intereselor lor.
Ne bucurăm că am luat parte la organizare acestui eveniment care a reușit să creeze relații strâns unite între organizațiile locale, pe această cale dorind să le mulțumim că ne-au acceptat invitația. Și pentru că a devenit o tradiție, noi vă așteptăm și la următoarea ediție a proiectului pentru a pune împreună bazele unei generații de tineri implicați.
Proiectul a adus mai aproape zeci de elevi care s-au interesat cu privire la ofertele de voluntariat prezente în orașul lor, dornici să intre și ei în comunitatea organizațiilor de voluntariat din județul Vâlcea. Ne bucurăm că alături de aceștia am avut prezenți și participanți din partea societății civile și administrației locale care au vizitat standurile ONG-urilor.
Pentru mai multe detalii:
Ana Chima, președinta Asociației Vâlcene a Elevilor – nr.telefon : 0741937825

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI V LCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă a elevilor din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, aceasta asigură protejarea drepturilor acestora încă din anul 2018, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și al colaborării cu celelalte asociații de elevi din România, AVE reuşeşte să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire, atât la nivel local, cât şi la nivel național. Printre demersurile asociației se numără procesul sesizat Curţii Constituționale a României (CCR) cu privire la OUG 50/2021 referitor la transportul gratuit al elevilor, obținerea materialelor de igienă în unităţile de învățământ din județ, acordarea burselor şcolare, numeroase discuții referitoare la educație cu autoritățile competente, rezolvarea problemelor întâmpinate de către elevii vâlceni în şcoli prin intermediul inițiativei “Linia de Urgență a Elevului”, dar şi proiectele cu un puternic impact, precum: “Opportunity Fair”, menit a introduce adolescenții în lumea voluntariatului şi a reprezentării, respectiv “ABC-ul Carierei”, venit în ajutorul tinerilor din întreaga țară pentru a-şi alege profesia potrivită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *