Comuna Costesti va fi statiune turistica – primarul Pestereanu pune la punct ultimele detalii
Primarul comunei Costesti, social democratul Toma Pestereanu, si-a propus sa transforme localitatea in statiune turistica de interes local.Primarul a declarat ca a demarat procedura pentru obtinerea acreditarii, un statut care –i va oferi posibilitatea sa acceseze atat proiecte cu finantare europeana, dar si finantari pe proiectele nationale destinate doar statiunilor turistice.
“Vrem sa obtinem statutul de statiunea turistica, sa fim pe lista statiunilor de interes din Romania. Este un demers de durata, cam de un an, lucram la documentatie deja, care necesita foarte multe date despre monografia locului, numarul locurilor de cazare, infrastructura si calitatea aerului. Noi le indeplinim pe toate. Dupa ce finalizam documentatia ca la carte, dam Hotarare de CL si mergem sa o depunem la Bucuresti, la minister. Vrem sa avem statut de statiune turistica de interes local pentru ca noi chiar avem punctajul necesar si daca obtinem acreditarea ca statiune turistica vom putea accesa mai multe masuri pe POR, masuri destinate doar statiunilor turistice, dar si fonduri europene. Deci, vom putea sa dezvoltam mult mai usor comuna cu fonduri atrase prin programe.Sunt sigur ca vom reusi deoarece avem deja foarte multe obiective turistice: manastirile Arnota si Bistrita, Biserica Gramesti si Grusetu si de la Papusa, Defileul Bistritei si cele 44 de izvoare, Muzeul Trovantilor si multe altele care vor fi incluse in documentatia pentru acreditare”, a precizat primarul Toma Pestereanu.
