Ziua Copilului și Rusaliile în siguranță

0

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a prăznuirii Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), românii vor avea parte de o minivacanță de cinci zile pentru a se bucura de aceste sărbători, prilej cu care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,General Magheru” al județului Vâlcea vor fi, ca întotdeauna, la datorie.

Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență ce pot interveni pe timpul acestui weekend prelungit, 90 de pompieri militari care încadrează mijloace tehnice specifice, se vor afla zilnic în serviciu operativ, fiind pregătiți să acorde asistență medicală de urgență, să intervină pentru stingerea incendiilor și pentru salvarea persoanelor din mediile ostile vieții.
Răspunsul la eventualele urgențe medicale va fi asigurat prin intermediul unei autospeciale pentru transport personal și victime multiple și a celor 6 echipaje SMURD disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat.
Personalul Inspecției de Prevenire a avut în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor, pe timpul slujbelor religioase.
Pe timpul desfășurării acțiunilor, au fost instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităţilor de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor dispuse în interiorul bisericilor.

Pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor este necesar respectarea unor reguli:
– supravegheați în permanență copiii, pentru a evita accidentarea acestora sau jocul cu focul;
– la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu;
– turiștii sunt obligați să se informeze despre modul de comportare și evacuare în caz de incendiu;
– informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;
– verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor.
– accesul credincioșilor în incinta lăcașurilor de cult se permite în limita capacității bisericii, în scopul evitării producerii de accidente;
– parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros, se face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție ale serviciilor profesioniste sau voluntare pentru situații de urgență la un eventual incendiu;
– este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile;
– nu aruncaţi țigări aprinse la întâmplare, mai ales în zone cu vegetaţie uscată sau în apropierea depozitelor de furaje;
– este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
– utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare;
– prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
Pentru astfel de situații, pregătiți la fața locului mijloace de stingere, cum ar fi o găleată cu apă sau un stingător. Înainte de plecare, stingeți cu grijă focul și acoperiți cenușa cu pământ pentru a preveni producerea unui incendiu.

De asemenea, în această perioadă vă recomandăm să urmăriți avertizările meteorologice, iar în cazul unor fenomene meteo periculoase, întrerupeți orice activitate în aer liber și respectați recomandările autorităților.

Cu speranţa că recomandările noastre vă vor fi de folos, pompierii militari vâlceni vă urează tuturor ZILE LINIȘTITE ȘI ÎNSORITE!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *