24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

Anul acesta, in data de 24 ianuarie, s -au implinit 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Evenimentul a fost sarbatorit si in Ramnic, pe platoul din fata Prefecturii Valcea,

unde oficialitatile locale si judetene s-au prins in hora indiferent de culoarea politica.
La eveniment au participat

secretarul de stat in MAI Adrian Voican, prefectul Mihai Oprea, subprefectii Florentina Calin si Victor Sanculescu, vicepresedintii Consiliului Judetean Andra Bica si Florian Marin, primarul Mircia Gutau, viceprimarii Andrei Gheorgiu si Virgil Pirvulescu, comandantul Garnizoanei Valcea Colonel Marius-Nicușor GÂJU, parlamentarii valceni Mihaela Banu, Laurentiu Cazan, Ovidiu Popa, Eugen Neata, Bogdan Matei, reprezentanti ai administratiei publice locale si centrale, conducatori ai institutiilor sociale si culturale din judet, comandanti ai unitatilor militare din garnizoana, cadre militare in activitate,

ofiteri si subofițeri in rezerva si retragere, reprezentani ai Bisericii Ortodoxe Române.

Dupa intonarea imnului national, actorii Teatrului Ariel


au prezentat moment artistic omagial, pus în scena cu ocazia aniversarii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, o sceneta intitulata “Unirea este vocea lui Dumnezeu “. Scenariul și regia find semnate de Dan Constantin. Dupa aceasta sceneta a urmat momentul mult asteptat – Hora Unirii.


Evenimentul s-a incheiat cu un mic recital de muzica patriotica oferit de formatia RAPSODIA VÂLCEANĂ.

Cu acest prilej, prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea transmite următorul mesaj:

„Sărbătorim, astăzi, 164 de ani de la Unirea Principatelor Române – un exemplu de maturitate și un efort de voință pus în practică de elitele politice ale ambelor principate române.
Onorăm, astăzi, cu recunoștință spiritul național, datorită căruia a fost posibilă Unirea Principatelor Române.
Unirea din 24 ianuarie 1859 a fost o sărbătoare a bucuriei, a credinței în destinul poporului român și un mare pas spre Marea Unire din 1 Decembrie 1918.
Este ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la București ca domnitor al Țării Românești, după ce la data de 5 ianuarie a fost ales, la Iași, domnitor al Moldovei.
Este ziua când aspirațiile naționale ale revoluționarilor de la 1848 au prins viață prin actul istoric al Micii Uniri, de la 24 ianuarie 1859.
În scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza a schimbat cursul istoriei și a reușit să consolideze Unirea prin crearea primului Parlament unic și a primului Guvern unic.
Cuza a fost cel care a pus bazele statului român modern, înfăptuind numeroase reforme în domenii esențiale: armată, administrație publică, justiție, învățământ, agricultură, sistemul electoral sau sistemul fiscal.
Totodată, Alexandru Ioan Cuza a obținut recunoașterea Unirii de către marile puteri și a demonstrat că unitatea etnică, lingvistică şi culturală trebuie urmată, cât se poate de firesc, de cea politico-administrativă.
La mulți ani, tuturor românilor!”

Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române
24 ianuarie 2023:

„Unirea Moldovei cu Țara Românească sub același domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinței românilor, care a deschis calea emancipării și modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile și investiții ce au consolidat apropierea culturală, politică și economică a celor două principate române.
Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obiectivelor comune.
Am admirat întotdeauna unitatea artizanilor Unirii Principatelor Române din 1859 și eforturile care au continuat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, visul de veacuri al tuturor românilor.
Responsabilitatea clasei politice și a instituțiilor statului este să onoreze ”actul energic al întregii naţiuni române”, așa cum Mihail Kogălniceanu descria Unirea Principatelor Unite, și să urmeze exemplul reformelor majore care au stat la baza evoluției către România de astăzi. La fel ca acum 164 de ani, dorința de emancipare națională și aspirațiile legitime ale românilor trebuie să rămână repere ale acțiunii statului.
Lecția istorică rămasă peste timp este că prin voință, unitate, curaj și susținerea cetățenilor noștri putem reuși cele mai ambițioase obiective. Aderarea României la NATO, obținerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare.
România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitor. Miza noastră comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și întregii lumi, iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viață mai bună fiecărui român, condiții și oportunități similare la sate, orașe și în toate comunitățile. În România europeană toți cetățenii trebuie să aibă șanse egale, să se simtă în siguranță și să aibă speranța unui viitor mai bun și mai prosper, vegheat de valorile și libertățile democratice.
Bucuria care ne însuflețește prinși în Hora Unirii la evenimentele dedicate acestei zile și cu multe alte ocazii, dar și coagularea socială pe care o regăsim în momentele dificile îmi dau încredere că românii și-au păstrat spiritul unitar, prețuiesc valorile trecutului si merg impreună spre viitor. Astfel de etape din istoria noastră le păstrăm vii în memoria societății. Se cuvine să le transmitem generațiilor tinere și să le amintim că societatea îi recunoaște și îi urmează pe cei ce deschid noi drumuri prin idealuri nobile. Energia, implicarea și susținerea societății sunt vitale pentru atingerea obiectivelor indispensabile de dezvoltare, răspunsul adecvat la provocările de securitate actuale și valorificarea oportunităților deschise prin sursele de finanțare pe care România le are în acest moment.
Istoria ne dovedește că unirea aduce siguranță, conferă protecție și speranță pentru un viitor bun! Exemplul de viziune, solidaritate, curaj și mobilizare al generației care a realizat Unirea Principatelor ne însoțește, azi, pe drumul pe care dorim să îl urmeze România.
Hai să dăm mână cu mână, pentru prezentul și viitorul nostru european!
La Mulți Ani, români!
La Mulți Ani, România!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *