Un valcean a intrat pe trotuar cu mașina, în încercarea de a-și omorî tatăl și fratele
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de Ol decembrie 2022, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat asupra a doi membrii de familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data de 01.12.2022, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul i-a lovit intenționat pe tatăl și fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus, condus sub influența băuturilor alcoolice, pătrunzând pe contrasens, pe B-dul Dem Rădulescu unde se aflau aceștia, context în care a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei, după care, întrucât cei doi s-au ridicat și s-au refugiat pe trotuar, inculpatul a încercat în continuare, în mod repetat, să-i lovească în aceeași manieră, pătrunzând cu intenție cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar după aceștia, rămânând, în cele din urmă suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.
Investigațiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigații Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situatie, să înfrângă principiul prezumtiei de nevinovăție.
