Cetatenii din Roesti au sarbatorit impreuna cea de-a 22 –a editie a Zilei Comunei
Primaria Roesti a organizat ieri, 8 septembrie, cea de-a 22-a editie a Zilei comunei Roesti, o intrecere sportiva, o sarbatoare campeneasca in cadrul careia cetatenii au avut ocazia sa socializeze deschis, fara restrictiile impuse de pandemie . La eveniment au participat presedintele presedintele Cosiliului Judetean Valcea, social democratul Constantin Radulesu, vicepresedintii CJ Valcea Andra Bica si Florian Marin, deputatii Daniela Otesanu, Ovidiu Popa, senatorul Bogdan Matei, subprefect Florentina Calin, consilieri judeteni si primari ai localitatilor invecinate. 


Gheorghe Draghici a trecut in revista obiectivele realizate in prezent, pe cele aflate in derulare dar si proiectele aflate pe agenda sa pentru perioada imediat urmatoare:
“Va multumesc ca sunteti aici la aceasta sarbatoare, la o ora atat de matinala. Noi, in localitatea Roesti, am realizat cateva obiective, cele mai importante, nu sunt foarte multe: drumul 112 care leaga comuna Roesti de comuna Pesceana, tot acest drum deserveste si statia de sortare judeteana care este amplasat pe teritoriul comunei Roesti iar in prezent se afla in derulare DJ 643 comuna Roesti- Valea Mare, care este aproape finalizat. Dar mai avem foarte multe obiective aflate in desfasurare la ora actuala, proiecte finantate: proiectul de extindere al retelei de canalizare – apa, proiectul de introducere a retelei de gaze, extinderea scolii Cuieni, un proiect aflat in evaluare, o gradinita cu program normal, iar in perspectiva avem realizarea a doua parcuri fotovolataice pentu reducerea cheltuielilor la curentul electric.Cam acestea sunt realizarile de pana acum si proiectele viitoare.”, a subliniat primarul localtatii Roesti, Gheorghe Draghici.
Cu aceasta ocazie Primaria și Consiliul local a înmânat Diplome de excelență familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și tinerilor care au împlinit vârstă de 18 ani în anul 2022, ocazie cu care tinerii deveniți majori devin responsabili pentru ei și faptele lor. Paralel cu aceste activități s-a desfasurat și o competiție de fotbal organizată de primărie, “Cupa Roesti 2022” editia I invitând patru echipe care au primit premii in functie de locul ocupat. Echipele participante au fost: FC Comertul Roesti, AS INTER Lapusata, Luceafărul Pesceana și Tractorul Ladesti. Echipa care a câștigat aceasta competiție este echipa gazda FC Comerțul Roesti.
În acest an Primăria și Consiliul Local au organizat un spectacol de muzica pentru toate varstele, spectacol care a tinut până seara târziu, invitând formații artistice, soliști din localitate și alte localități.
