17 April 2026

În ultimele 24 de ore, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au gestionat 21 de intervenții în situații de urgență

0
SMURD-2

Echipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul zonei de competență.
În ultimele 24 de ore, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au gestionat 21 de intervenții în situații de urgență, dintre care o misiune pentru degajarea unui parapet de pe calea ferată, 4 misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, o misiune pentru căutarea unei persoane dispărute și 15 solicitări SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:
Ieri, la ora 17:56, dispeceratul I.S.U. Vâlcea fost sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de producerea unui accident rutier, la limita județelor Sibiu și Vâlcea, pe DN 7. Un autocamion a lovit parapetul de la marginea drumului, bucăți din acesta ajungând pe calea ferată și punând în pericol circulația feroviară. Intervenția promptă a colegilor noștri a dus la degajarea căii ferate, într-un timp foarte scurt. Nu s-au înregistrat victime sau alte pagube materiale. Pentru punerea în siguranță a căii ferate, au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Brezoi.

Intervenții SMURD

Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină la 15 situaţii de urgenţă (3 accidente, 4 traumatisme și 8 diverse afecțiuni medicale).

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *