Ludovic Orban – singur impotriva tuturor la prezidentialele din 2024
Fostul premier Ludovic Orban, liderul Partidului Forta Dreptei, a declarat in cadrul conferintei de presa sustinuta la Ramnic de Ziua Imnului National,
că se gândeşte “serios” să candideze la preşedinţia României la viitoarele alegeri, dar ca decizia o va lua doar dupa ce se va masura in sondajul de opinie comandat de el, pentru ca PSD si PNL refuza sa-l masoare in sondajele lor de opinie. Drept urmare, fostul prim-ministru a declarat ca nu va face alianta cu niciun partid, va merge pe propriile picioare la alegerile din 2024:“Cu siguranţă că sondajul de opinie va fi cel care va conta în decizia mea de a candida la Preşedinţia României. M-am şi măsurat, pentru că eu nu sunt ca alţii. PSD-ul şi cu PNL-ul s-au înţeles ca în fiecare săptămână să dea un sondaj de opinie comandat de PSD, un sondaj comandat de PNL, în care nu se pupă cifrele, ca să-i păcălească pe oameni. Pe mine nu mă măsoară. M-aţi văzut pe mine vreodată în ultimele trei luni în sondajele lor măsurat ca şi cotă de încredere? Deci nu mă măsoară, dar mă măsor eu. Nu-mi place să vorbesc despre procente, dar stau mulţumitor. Şi de altfel, dacă mă uit în jur şi văd calitatea oamenilor potenţiali candidaţi, prind curaj. Îmi creşte inima, vă spun sincer.
Gândirea mea strategică a fost întotdeauna ca forţa politică în care am fost eu să meargă pe propriile picioare în alegeri. Sigur că pentru formarea unei majorităţi de guvernare locală sau de guvernare naţională se presupune ca va trebui să negociezi formarea unor guverne de coaliţie. În formarea guvernelor de coaliţie, obligaţia noastră este de a negocia un program de guvernare care să fie cât mai apropiat de proiectul cu care noi ne prezentăm în faţa oamenilor. Nu am fost adeptul alianţelor, dar în situaţii excepţionale, dacă PSD, de exemplu, se aliază cu PNL la parlamentare şi la prezidenţiale, e posibil să fie necesar un răspuns de coagulare a unei forţe, dar candidăm pe propriile picioare şi vedem după alegeri. Negocierile se fac după alegeri, pentru ca fiecare partid să se prezinte în faţa oamenilor şi oamenii să voteze în cunoştinţă de cauză “, a declarat fostul lider al PNL.
Partidul Forţa Dreptei înregistreaza oficial peste 7.000 de noi membri, cei mai mulţi sunt oameni care nu au mai făcut politică,filiala din Valcea inregistreaza doar 500 de membri, deoarece conducerea filialei nu a deschis inca portile. Orban isi va numara ,,activii” pe 1 august, la consiliul naţional al partidului.
“Avem consiliul naţional pe data de 1 august şi facem o ultimă centralizare înainte de consiliul naţional, dar la ora actuală, din data de 16 martie, avem înregistraţi oficial peste 7.000 de membri, iar mai mult de jumătate dintre aceşti membri sunt oameni care nu au mai făcut politică. De altfel, orientarea noastră este de a încerca să convingem cât mai mulţi oameni de calitate, care au stat departe de politică, să se implice, pentru că dacă oamenii buni nu se implică, ţara o să rămână pe mâna unor oameni lipsiţi de caracter, cu o pregătire sumară, care duc România în gard, cum se întâmplă astăzi cu această tovărăşie făcută pentru beneficiul personal al celor care se au în cârdăşie”, a afirmat Orban.
DN
