În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 51 de misiuni
Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 11 situaţii de urgenţă.
Echipajele au intervenit pentru: 2 traumatisme, 8 diverse afecțiuni medicale și un accident rutier.
După acordarea primului ajutor calificat, toți pacienţii au fost monitorizați și transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.
În data de 16.01.2022, la ora 14.37, pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în localitatea Livezi.
Flăcările s-au declanșat în interiorul unei bucătării de vară unde proprietarul ar fi uitat mâncarea pe foc. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte imobile. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma folosirii focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Pompierii militari vâlceni, au intervenit în data de 16.01.2022, la ora 16.47, pentru stingerea unui incendiu produs în incinta unui cimitir situate în Râmnicu Vâlcea, pe Calea București. Până la stingerea incendiului, au ars mai multe coroane puse la un mormânt. Incendiul a fost stins înainte ca flăcările să se propage și la alte morminte.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că, flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați în data de 16.01.2021, la ora 21.25, pentru stingerea unui incendiu la un autoturism parcat pe marginea drumului pe DN7, în localitatea Milcoiu.
Până la stingerea incendiului au ars elementele combustibile din componența autoturismului. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins. Cauza producerii incendiului a rămas în curs de stabilire.
În această perioadă, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au mai intervenit pentru alte 32 de situații de protecție a comunități: 5 misiuni de verificare/recunoaștere la secția ATI COVID 19 a Spitalului Județean Vâlcea; 5 misiuni de verificare persoane carantinate; 5 misiuni decontaminare mijloace proprii, 17 misiuni asociate Covid 19 .
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice
