Activitatea de control în domeniul Securității și Sănătății în Muncă pe luna decembrie 2021
În luna decembrie 2021, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat 58 de controale, fiind dispuse 155 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Au fost aplicate 149 sancţiuni contravenţionale, din care 147 avertismente și 2 amenzi în valoare de 20.000 lei. În luna decembrie 2021, au fost înregistrate 9 accidente de muncă, din care 2 accidente mortale și 7 accidente a căror urmare a fost incapacitate temporară de muncă.
Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:
– luarea măsurilor tehnice şi organizatorice, necesare pentru combaterea răspândirii virusului SARS-COV2;
– asigurarea de echipamente de muncă corespunzătoare și verificarea periodică a acestora de către personal calificat;
– asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
– asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
– evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
– elaborarea planului de prevenire şi protecţie ;
– efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă;
– dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
– dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
-s-a dispus efectuarea corespunzătoare a determinărilor pentru monitorizarea noxelor, la locurile de muncă unde noxele depașesc valorile admise.
– asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului.
p.Inspector Şef,
Livia-Mariana Drugan
Inspector Șef Adjunct Relații de Muncă B.A.E.
