În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 57 de misiuni
07.10..2021 Rm.Vâlcea
Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 19 situaţii de urgenţă.
Echipajele au intervenit pentru: un stop cardio-respirator, 9 traumatisme, un accident rutier și 8 diverse afecțiuni medicale.
In municipiul Drăgășani, s-a intervenit pentru un stop cardio-respirator suferit de un bărbat, în vârstă de 73 de ani, i s-au efectuat manevre de resuscitare însă, din păcate, fără nici un rezultat, decesul acestuia fiind declarat de cadrul medical de pe ambulanţa SAJ Vâlcea.
După acordarea primului ajutor calificat, 17 pacienţi au fost monitorizați și transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.
În data de 06.10.2021, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii de vegetaţie uscată în localităţile: Drăgășani – Momotești (aproximativ 3 ha.), Rm. Vâlcea – Stolniceni (circa 0.1 ha.), Roșiile (aproximativ 0.6 ha.) și Voicești (circa 0.35 ha.).
Până la stingerea incendiilor, au ars aproximativ 4 ha de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş.
La cele 4 incendii, cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor (GAEC 6.2), reglementate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 352/2015; arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se poate executa numai cu acordul autorităților competente pentru protecția mediului și după informarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență, cu respectarea reglementărilor privind utilizarea focului deschis conform Ordinului ministrului internelor și reformei administrative și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 605/579/2008, precum și a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 163/2007 – art. 97.
Conform „GHIDULUI PENTRU AGRICULTORII CARE SOLICITĂ PLĂŢI PE SUPRAFAŢĂ PRIVIND RESPECTAREA BUNELOR CONDIŢII AGRICOLE ŞI DE MEDIU” (GAEC) nu trebuie să ardeţi miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor etc.).
Dacă totuşi alegeţi utilizarea focului pentru igienizare trebuie să respectaţi următoarele reguli de prevenire a producerii incendiilor:
Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
g) supravegherea permanentă a arderii;
h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
În această perioadă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au mai intervenit pentru alte 34 situații de protecție a comunități: 32 misiuni de informare preventivă și verificare; deblocarea unei locuințe – în municipiul Rm. Vâlcea și transportarea unei persoane la ambulanță – în localitatea Amărăști.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice
