Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 19 situaţii de urgenţă
17.09.2021 Rm.Vâlcea
Echipajele au intervenit pentru: 2 traumatisme, 16 diverse afecțiuni medicale și un accident pe drumurile publice.
După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost monitorizați și transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.
Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată în localitățile: Mihăești sat Stupărei, unde a ars vegetația pe circa 7 ha, Tetoiu unde a ars vegetația pe – 0,2 ha, și Câineni, la un punct de colectare a deșeurilor menajere improvizat, unde a ars vegetația și deșeuri pe circa 100 mp.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în data de 16.09.2021, ora 17.49, pentru stingerea unui incendiu produs în localitatea Verguleasa județul Olt, în interiorul unei locuințe, la un frigider.
Până la stingerea incendiului, au ars materialele combustibile de la frigider, un cablu de alimentare cu energie electrică și s-au degradat, prin afumare, pereții interiori. În timpul intervenției, proprietara locuinței a făcut un atac de panică, motiv pentru care a primit îngrijiri medicale preliminare, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I pe spate, pe o suprafață de circa 10%, acesta refuzând transportul la spital.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrică.
În această perioadă, pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au mai intervenit pentru alte 2 situații de protecție a comunități: 2 misiuni de informare preventivă și verificare în contextul COVID 19.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice
