2 May 2026

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 94 persoane confirmate pozitiv

0
IMG_20210415_181419

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL VALCEA

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 16.242 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au înregistrat 411 decese.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 94 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 15 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 70 au forme medii și 9 sunt internate în secția ATI.

În acest moment, în județ, există un focar de SARS-CoV-2, identificat la un agent economic.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 57.645 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 41.282 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 98.927 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 130 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 78 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere numărul de cazuri de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 în ultima perioadă, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

Reamintim, de asemenea, că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Precizăm totodată că, pentru obținerea de informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, puteți apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:
– CALL CENTER – 021 414 44 50 – program Luni – Duminică 08:00 – 22:00;
– 0758 061 438 (disponibil non-stop);
– 0250 747 720 cu program de funcționare: Luni – Joi 08:30- 16:30 și Vineri 08:30 – 14:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *