În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea șapte persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2

0

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL VALCEA

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 10.986 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 .

Vă comunicăm că la nivelul județului Vâlcea au fost identificate două cazuri de infecție SARS-CoV-2 cu noua tulpină din Marea Britanie. Persoanele au fost identificate și izolate, au fost efectuate anchetele epidemiologice, iar contacții acestora au fost carantinați. Starea de sănătatea a celor două persoane este stabilă, nicio persoană nefiind internată într-o unitate sanitară. În perioada imediat următoare se vor recolta probe contacților direcți ai acestor cazuri, iar medicii de familie vor monitoriza cazurile confirmate.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 113 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 5 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 96 au forme medii și 12 sunt internate în secția ATI.

În acest moment, în județ, sunt 20 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici și în cadrul instituțiilor publice.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea șapte persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.824 din cele internate în
unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 42.448 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 30.045 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 72.174 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 24 de decizii de izolare și 16 de decizii de carantină, în prezent, 375 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 256 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere numărul crescut de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 a căror stare de sănătate a necesitat internarea în unitățile sanitare de pe teritoriul județului Vâlcea, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/ dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

De asemenea, informăm că Direcția de Sănătate Publică a pus la dispoziția cetățenilor următoarele numere de telefon, care pot fi apelate pentru obținerea de informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă:
CALL CENTER – 021 414 44 50 – program Luni – Duminica 8:00 – 22:00;
0758 061 438 (disponibil non-stop);
0250 747 720 cu program de funcționare: Luni – Joi 08:30- 16:30 și Vineri 08:30 – 14:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *