În ultimele 24 de ore, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 13 situaţii de urgenţă

0

Echipajele au intervenit pentru: două traumatisme, un accident rutier, 9 afecțiuni medicale și un stop cardio-respirator.
In localitatea municipiul Drăgășani, s-a intervenit pentru un stop cardio-respirator suferit de o femeie, în vârstă de 83 de ani, căreia i s-au efectuat manevre de resuscitare însă, din păcate, fără nici un rezultat, decesul fiind declarat de cadrul medical de pe ambulanţa SAJ Vâlcea.
După acordarea primului ajutor calificat, ceilalți pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea continuă și astăzi evacuarea apei provenită din precipitații în localitatea Brezoi.
La fața locului au fost trimise 18 cadre ale inspectoratului care acționează cu ajutorul a 7 motopompe de mare capacitate, pentru evacuarea apei din 8 gospodării (4 subsoluri de locuință și 4 curți). Misiunea a continuat pe tot parcursul zilei de ieri, până la lăsarea întunericului, fiind reluată astăzi la primele ore.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *