16 April 2026

Ramnicul Valcea – a implit 634 de ani de la atestarea documentara

0
DSC00234

Azi, 20 iulie 2022, Ramnicul Valcea a implinit 634 de ani de la atestarea documentara. Festivitatea organizata de primarul Mircia Gutau a debutat la Arenele Traian cu o sedinta festiva a Consiliului Local in cadrul careia s –au tinut si alocutiunile oficialitatilor locale si judetene.

Dupa momentul festiv oficial, manifestatia a continuat cu parada festiva a participantilor pana in scuarul Mircea cel Batran unde actorii Teatrului Ariel au tinut un moment artistic care a continuat cu miniconcertul oferit de fanfara militara si deschiderea oficiala a „Târgului Meşterilor Populari Vâlceni”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Mesajul primarului Mircia Gutău cu ocazia Zilei Râmnicului:


Râmnicul aniversează astăzi 634 de ani de la prima sa atestare documentară. Nu doar această cifră este una impresionantă prin vechimea numelui oraşului nostru cuprins într-un document oficial, ci şi personalitatea celui care a semnat documentul – Domnitorul Mircea cel Bătrân, aflat pe atunci la Mânăstirea Cozia, ctitoria sa de suflet, unde îşi duce odihna veşnică până în prezent.
Mircea cel Bătrân a fost unul din marii gospodari ai Ţării Româneşti, stăpânind un teritoriu întins pe care l-a organizat după principii administrative şi economice eficiente, domnia sa de peste trei decenii însemnând prosperitate şi independenţă pentru românii de la Sud de Carpaţi. Şi consider că marcăm cum se cuvine această sărbătoare a Râmnicului încercând, fiecare după puterile noastre, să ducem mai departe moştenirea lăsată de marele Domnitor: să ne gospodărim cât mai bine casa noastră şi oraşul nostru, să fim uniţi atunci când este vorba de viitorul comunităţii, să gândim fiecare cu mintea sa, neinfluenţaţi de unii sau alţii care ne vor doar răul. Domnitorul Mircea cel Bătrân, care numea Râmnicul ”Oraşul Domniei mele”, a reuşit să conducă cu bine corabia numită Valahia în apele tulburi ale acelor vremuri – suntem datori să facem şi noi întocmai cu corabia Râmnicului în aceste timpuri nu foarte limpezi şi cu mari şi diverse încercări.
Ziua Râmnicului din fiecare 20 mai ne aduce aminte că avem cu ce ne mândri, că avem un viitor pentru care merită să trudim, că ne bucurăm că trăim într-un oraş frumos ca o grădină de flori şi lăudat de toţi cei care îl vizitează. Să ne ajute Dumnezeu şi să ne îndrume de sus, din ceruri, voievodul Mircea cel Bătrân să găsim întotdeauna calea cea mai dreaptă şi gândul cel mai bun pentru a duce mai departe destinul frumos ale acestor locuri minunate!
La Mulţi Ani Râmnicu Vâlcea!
La Mulţi Ani tuturor râmnicenilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *