Primarul Daniel Baluta: Domnii care au realizat PNRR si-au batut joc de satele romanesti
Primarul localitatii Vaideeni, social democratul Daniel Baluta, a ajuns la limita rabdarii din cauza modului in care se face politica administrativa in Romania. Baluta acuza ca s-a facut un proiect de tara care condamna la primitivism, la suddezvoltare satele romanesti.
„Este foarte trist ce se intampla in ultimul timp cu satele romanesti, domnii au decis ca dezvoltarea lor nu este o prioritate si au facut un proiect de tara care le condamna la subdezvoltare. Din cauza lor fondurile europene prin PNRR pentru comune sunt nişte poveşti triste. Noi, administraţiile locale din mediul rural ne simţim exclusi din acest PNRR pentru că, în acest program fondurile au fost stabilite de la început cu destinaţie clară. Banii alocaţi prin acest PNRR nu au nici o treabă cu nevoile grave ale comunităţii, asta în timp ce în prea multe sate nu există un metru de apă, drumurile sunt de pământ, iar canalizarea este la stadiul de vis. Sunt multe alte probleme destul de mari care se pot rezolva doar cu fonduri atrase, fiindcă sunt investiţii cu valori mari, nu sunt cârpeli, aceşti bani europeni sunt sansa noastra pentru dezvoltarea turismului, a comunei.
Cei care au făcut aceste ghiduri trebuie să îşi asume responsabilitatea, comunităţile noastre nu au nici o vină că unii pe la Bucureşti sunt rupţi de realitate, nu ştiu că în satele din România încă se cară apă cu bidonul de la zeci de metri şi se merge pe drumuri de pământ. Cel mai grav lucru este că, în toate această nebu nie, a condiţiilor draconice impuse în accesarea banilor europeni, primarii sunt cei mai criticaţi, însă realitatea este că axele de finanţare sunt generoase numai informativ. Noi nu avem apă, canalizare, iar drumurile sunt de pământ, dar Uniunea Europeană ne dă bani pentru montarea staţiilor pentru maşinile electrice şi amenajarea unor piste de biciclete. Sunt supărat, avem proiecte depuse pentru accesarea banilor europeni de prea mult timp si acum am aflat ca domnii care au făcut acest PNRR, si-au bătut joc de zonele rurale, de oamenii care traiesc in aceste zone”, a subliniat primarul Daniel Băluţă
