16 April 2026

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 45 de misiuni

0
WhatsApp Image 2021-10-04 at 06_55_22

04.10..2021 Rm.Vâlcea

Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 13 situaţii de urgenţă.
Echipajele au intervenit pentru: 5 traumatisme, un accident rutier și 7 diverse afecțiuni medicale.
După acordarea primului ajutor calificat, toți pacienţii au fost monitorizați și transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

În data de 03.10.2021, la ora 15.05, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie în municipiul Drăgășani, str. Capul Dealului.
Până la stingerea incendiului, au ars: o anexă, construită din lemn cu învelitoare din țiglă, pe o suprafaţă de circa 20 mp; unelte și bunuri aflate în anexă (motocoasă, drujbă, butoaie…); circa 3 mp. dintr-o terasă; izolația termică a casei pe două laturi. De asemenea, au fost degradate două geamuri de termopan, zugrăveala interioară și o parte din acoperișul casei.
Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este producerea unui scurtcircuit electric din cauza izolației necorespunzătoare.
Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli:
– nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
– nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
– nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

În data de 04.10.2021, la ora 03.49, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Verguleasa, județul Olt.
Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul unei case, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 70 mp; bunurile aflate în încăperea centralei termice. De asemenea, a fost degradată centrale termică.
Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile (lemn) față de mijlocul de încălzire.
Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli:
– asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzit faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
– utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;
– asiguraţi, cel puţin o dată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normaţi;
– materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor vor fi la distanţă de minimum 1,25 m faţă de acestea, iar cele greu combustibile pot fi la 1,00 m;
– în încăperile în care sunt amplasate mijloacele de încălzire, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore;
– depozitarea ( amplasarea ) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de 1,00 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,50 m la sobele cu acumulare de căldură;
– în faţa uşiţei de alimentare a mijlocului de încălzire, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;
– nu este admisă utilizarea mijloacelor de încălzire fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile;
– se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe mijloacele de încălzire sau în imediata apropiere a lor;
– nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal);
– este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile.
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;
– cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar.

În data de 03.10.2021, la ora 14.17, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Ionești.
Până la stingerea incendiilor, au ars aproximativ 1,5 ha de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş.
Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

În această perioadă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au mai intervenit pentru alte 29 situații de protecție a comunități: 25 misiuni de informare preventivă și verificare; 2 transporturi de persoane și 2 misiuni de asigurare măsurilor de prim-ajutor calificat pentru susținerea probelor sportive de către candidații la Școala de Subofițeri Jandarmi;

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *