Emoții, goluri, victorii sau înfrângeri, încredere, fair-play, tribune, dribling, suporteri




Cea de-a VI-a ediţie a Memorialului “Valeriu Enăchescu” și-a desemnat câștigătorii.
Am participat astăzi la festivitatea de premiere care a avut loc pe Stadionul Municipal din Drăgăşani.
Competiţia pentru copii şi juniori este organizată pe trei categorii de vârstă, de către Narcis Enăchescu, în memoria tatălui său, fost antrenor al Chimiei Râmnicu Vâlcea.
A fost o competiţie foarte interesantă şi un punct de plecare pentru cei mai mici în fotbalul de performanţă.
Prin cariera de excepție pe care a avut-o, Valeriu Enăchescu rămâne un reper fotbalistic demn de urmat de tinerele generații de sportivi și fotbaliști.
Mă bucură faptul că numărul copiilor dornici să deslușească tainele “sportului rege” este în creștere.
Știu de la organizatori că nivelul meciurilor a fost unul ridicat, competiția fiind echilibrată.
Felicit din inimă echipele de prichindei, fotbalişti în devenire, pentru rezultatele obținute. Felicit organizatorii și antrenorii pentru implicarea de care au dat dovadă!
