Guvernul României nu trebuie să lase municipiul Râmnicu Vâlcea în frig!
Vineri, 6 noiembrie, președintele Consiliul Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, promite că municipiul Râmnicu Vâlcea va avea căldură la parametri normali de astăzi. Această promisiune vine după ce consilierii județeni au aprobat în ședință extraordinară, alocarea de urgență a încă 2,8 milioane de lei pentru termoficarea municipiului reședință de județ. Acesta este a doua tranșă acordată în ultimele săptămâni, după cele 6,5 milioane de lei deja alocate. Constantin Rădulescu a ținut să precizeze, că de această dată, Consiliul Județean a ajuns la capătul resurselor.
Legea interzicerea finanțării directe a societăților aflate în insolvență, în cazul față de CET Govora. Astfel, CJ Vâlcea a recurs din nou la o soluție de avarie: a luat sumă de la DGASPC, cu care a completat fondul de rezervă al județului, iar de aici banii vor fi virați Primăriei Râmnicu Vâlcea, care îi va folosi pentru achitarea serviciilor CET-ului.
„Trebuie să facem totul pentru ca oamenii să nu mai stea în frig”
Președintele Constantin Rădulescu nu a ascuns gravitatea situației și a recunoscut că gestul de vineri este unul disperat.
“Astăzi facem un gest disperat. Alocăm din nou bani Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru ai da la CET. Pe lângă cei 6,5 milioane de lei pe care i-am alocat deja, astăzi luăm ultimii bani din conturi, 2,8 milioane de lei. Sunt ultimii bani pe care îi putem aloca și, cu această ocazie, noi, CJ Vâlcea, rămânem descoperiți grav ca instituție. Merită tot efortul nostru pentru că efectiv s-a făcut frig și, dacă formalitățile, lipsa banilor de la Guvern… trebuie să facem totul pentru ca oamenii să nu mai stea în frig.
Noi, CJ Vâlcea, facem un CET nou pe gaz. Ni sa închis cărbunele ca în alte județe. Fără bani de la Guvern nu vom rezista. Ceea ce facem azi este să reziste până la jumătatea lunii, când se face rectificarea”, a ținut să precizeze Constantin Rădulescu.
Despre toate acestea, urmăriți mai jos înregistrarea cu desfășurarea Ședinței Extraordinare a CJ Vâlcea:

