Constantin Rădulescu, atac dur la Guvern: „Statul îi omoară pe cei din mediul privat astăzi! Este revoltător! Este o ticăloșie!”
Joi, 28 mai, în cadrul unei conferințe de presă, Președintele Consiliului Județean Vâlcea și liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a declarat revoltat de întârzierile la plata proiectelor finanțate din fonduri europene și de lipsa unui guvern care să ia rapid decizii.
El a acuzat faptul că numeroase cereri de plată pentru lucrări deja executate nu mai sunt procesate, iar constructorii sunt obligați să suporte din propriile fonduri costurile șantierelor. Constantin Rădulescu susține că situația afectează direct investițiile din județe, de la drumuri și spitale până la centrele de aport voluntar.
„Părerea mea este că nu ai cu cine să vorbești la guvern. Eu nu vreau să mă exprim în calitate de lider național, deși sunt vicepreședinte al Partidului Social Democrat. Este o situație foarte grea și complicată, din care Partidul Social Democrat își dorește să se iasă cât mai rapid.
Dar vreau să cobor un pic la bază și să vă spun că administrația din România suferă enorm. Sunt constructorii neplătiți pe PNRR pentru că nu se procesează cereri. Avem restanțe, inclusiv județul Vâlcea. Avem restanțe foarte mari la acele centre
de aport voluntar. Pe o parte îmi spui să fac absorbție de fonduri europene, pe de altă parte nu decontezi facturile și constructorii au muncit luni de zile pe banii lor.
Statul îi omoară pe cei din mediul privat astăzi pentru că vin, se înscriu constructori la licitație și nu sunt plătiți pentru că nu sunt procesate cererile. Este revoltător! La centrele de aport voluntar, care sunt prinse în strategia pe salubrizare, n-au venit containerele. Trebuiau să fie de mult timp livrate. Sunt întârzieri de optzeci și ceva de miliarde de lei vechi doar la unul dintre obiective.
Cât să mai lucreze și oamenii ăștia fără bani? Nu se procesează cererile. Am făcut adresă către minister. Sper să ne răspundă cât mai curând și să deblocăm această situație” – a declarat președintele Rădulescu.
Președintele CJ Vâlcea a continuat criticile și a afirmat că întârzierile afectează inclusiv lucrările la infrastructură și proiectele medicale derulate cu bani europeni. În opinia sa, lipsa de reacție de la nivel central riscă să blocheze aceste lucrari.
„Pe drumuri la fel, merge greu decontarea. Vorbesc de lucrări pe fonduri europene. Nu se face treabă la nivel guvernamental și se omoară țara efectiv. Cei care au câștigat licitații pe fonduri europene, unde ziceți că trebuie să cheltuim banii guvernanților, nu sunt plătiți și nu vor mai putea continua lucrările.
Drumuri, centre de aport voluntar, spitale… Nu s-a mai procesat nicio cerere de plată. Mergea strună. Pe fonduri europene nu te joci. Dacă nu depui situația corectă la liniuță nu se plătește nimic. Am depus
situațiile să fie validate și așa mai departe. Se întârzie, nu se procesează. Ne apropiem cu blocul operator să fie gata. Sunt întârzieri uriașe la plată.
Dumneavoastră, presa este tot o afacere, tot cu statul, că aveți contracte și cu statul. Va puneți în pielea constructorilor care lucrează pe banii lor și nu sunt plătiți? După ce au câștigat licitație? Este aceasta o ticăloșie din partea Guvernului care nu validează cererile trimise de către primării, consilii județene și așa mai departe. Asta este părerea mea despre faptul că nu se pune mai repede un guvern”.
În final, la intrebarea, cum vede iesirea din aceasta situatie, Constantin RĂDULESCU a răspuns:
„Nu sunt in masura sa va spun. Sunt în măsură decât să vă spun că, în calitate de vicepreședinte al PSD, voi susține formarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline, pentru că trebuie deblocată țara. Punct” – a declarat liderul PSD Vâlcea.
