4 May 2026

Tentativă de omor asupra unui membru de familie

0
Screenshot_20221128-142340_Google

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 24 aprilie 2023, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie.
La data de 24.04.2023 , în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că:
În data de 23.04.2023, în jurul orelor Ol :00, inculpatul în timp ce se afla împreună cu concubina sa, în locuința din comuna Ghioroiu, județul Vâlcea, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat acte de violență asupra acesteia, respectiv a lovit-o cu un topor în zona capului, precum și cu palmele și picioarele peste corp, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12 — 14 zile de îngrijiri medicale.
Investigațiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigații Criminale și Postul de Poliție Ghioroiu. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situatie, să înfrângă principiul prezumtiei de nevinovăție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *